top of page

Sedare Constienta 

La WHITE Dental Craiova, tratamentele stomatologice pot fi realizate, în cazurile indicate, cu sedare conștientă sau cu anestezie generală, atât la copii, cât și la adulți.

 

Sedarea conștientă și anestezia generală sunt tehnici diferite. Indicația, pregătirea pacientului și monitorizarea pe parcursul intervenției sunt stabilite de medicul anestezist, în conformitate cu protocolul medical aplicabil.
 

În funcție de indicația medicală, sedarea conștientă sau anestezia generală pot fi luate în considerare pentru anumite tratamente de implantologie, adiții osoase, sinus lift și alte intervenții stomatologice complexe.

Aceste opțiuni pot fi evaluate și pentru copii sau adulți care au dificultăți importante de cooperare ori nevoi speciale. Fiecare caz este analizat individual, iar indicația și condițiile de desfășurare sunt stabilite de echipa medicală.

Sedarea conștientă nu se face în orice cabinet stomatologic deoarece este necesară dotare specială cu aparatură specifică de terapie intensivă și un bloc operator autorizat de Direcția de Sănătate Publică pentru astfel de intervenții.

Ce este sedarea conștientă (analgosedarea intravenoasa)?

​

Analgosedarea intravenoasa este o tehnica medicala prin care prin care medicamentele sunt administrate direct in vena , pentru a reduce anxietatea , disconfortul si perceptia durerii. Sub sedare conștientă, pacientul simte o stare de relaxare mentală, însoțită de capacitatea de a respira singur, neasistat de aparate.

Aceasta se realizează prin injectarea intravenoasă a unui cocktail de substanțe care generează pacientului o stare de semi-conștiență, cu păstrarea reflexelor normale. Cocktailul de medicamente este administrat pacientului de către medicul specialist în anestezie, într-o doză personalizată. Procedura este indicata adultilor sau adolescentilor cu anxietate extrema, cu afectiuni generale importante, cu reflex de voma accentuat . Proceduri precum inserare de implanturi, extractii, sinus lifting, aditii osoase vor fi mai usor de suportat de pacient.
După intervenție, pacientul rămâne sub supraveghere medicală până când sunt îndeplinite criteriile de recuperare și externare. În funcție de procedură și de evoluția clinică, poate fi necesară o perioadă suplimentară de monitorizare. Echipa medicală oferă instrucțiuni pentru perioada postoperatorie și recomandări privind însoțirea pacientului la plecarea din clinică.

​

Ce este anestezia generală?

​

Anestezia generală este o tehnică medicală prin care pacientul se află într-o stare de inconștiență controlată pe durata intervenției, fără să perceapă durerea sau să fie conștient de desfășurarea acesteia. Este realizată și monitorizată de medicul specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, care adaptează medicația și supraveghează funcțiile vitale pe tot parcursul procedurii. 

Tratament stomatologic pentru copiii cu autism și nevoi speciale în Craiova

Pentru unii copii cu autism sau alte nevoi speciale, vizita la stomatolog poate fi dificilă din cauza sensibilităților senzoriale, anxietății, dificultăților de comunicare sau cooperare. Atunci când tratamentul stomatologic obișnuit nu poate fi realizat în condiții adecvate, este important să existe o abordare medicală individualizată.

La WHITE Dental Craiova, evaluăm fiecare copil în funcție de vârstă, starea generală de sănătate, nevoile sale particulare și complexitatea tratamentelor dentare necesare.

Cum se desfășoară tratamentul stomatologic sub anestezie generală?

1. Consultația inițială la clinica WHITE Dental Craiova

Primul pas este consultația stomatologică în clinica WHITE Dental, unde evaluăm problemele dentare ale copilului și stabilim tratamentele necesare. Discutăm cu părinții despre particularitățile copilului și despre opțiunile terapeutice potrivite.

2. Consultația preanestezică în spitalul privat

Dacă se ia în considerare anestezia generală, copilul este programat pentru consultația preanestezică în spitalul privat, unde este evaluat de medicul specialist în Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Acesta analizează starea de sănătate a copilului, riscurile și condițiile necesare pentru efectuarea procedurii.

3. Tratamentul stomatologic în spital

Dacă există indicație medicală și sunt îndeplinite condițiile necesare, tratamentul stomatologic se efectuează în spitalul privat, sub anestezie generală, cu supravegherea echipei medicale.

4. Recuperarea și recomandările pentru părinți

După intervenție, copilul este monitorizat de echipa medicală până când sunt îndeplinite criteriile de recuperare și externare. Părinții primesc instrucțiuni privind îngrijirea copilului și conduita recomandată după tratament.

Fiecare copil este evaluat individual, iar decizia privind anestezia generală se ia în urma evaluării medicale și a colaborării dintre medicul stomatolog și medicul ATI.

O abordare adaptată copilului și familiei

Înțelegem că părinții pot avea multe întrebări și îngrijorări. De aceea, discutăm cu familia despre nevoile copilului, tratamentele necesare, etapele procedurii și recomandările pentru perioada de recuperare.

Primul pas este o consultație, în cadrul căreia putem analiza situația copilului și opțiunile de tratament potrivite.

WHITE Dental Craiova
Telefon: 0724 450 887

​

​

A dentist-explains-root-canal-treatment-with-professional-technical-precision-in-a-clean-s
Monitorizare funcții vitale în timpul anesteziei generale
Echipă medicală pregătind instrumentele pentru operație
bottom of page